Cu Omul cel bun din Sîciuan, spectacolul montat în actuala stagiune pe scena Teatrului Național ,,Radu Stanca” din Sibiu, după piesa omonimă a lui Bertolt Brecht, regizoarea Anca Bradu revine la un proiect personal din 2014, coordonat împreună cu asistenții de regie Diana Fufezan și Adrian Neacșu de la Departamentul de Artă Teatrală al Universității ,,Lucian Blaga” din burgul sibian. Cu o distribuție provenită din mediul studențesc, transpunerea scenică din vremea respectivă s-a bucurat de aprecieri critice, fiind înscrisă în programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și invitată, în toamna aceluiași an, la China Campus Theatre Festival de la Shanghai. Ceea ce vedem astăzi, însă, nu mai este un proiect de studio, ci un spectacol matur, conceput alături de o echipă din care nu lipsesc nume consacrate prin colaborarea îndelungată cu Anca Bradu.
Opera dramatică a lui Bertolt Brecht s-a distilat în vena avangardismului interbelic, ca o sinteză a marilor direcții de relevantă modernitate din literatura europeană, provocând, în timp, o radicală despărțire de convențiile teatrului clasic și o metamorfoză a structurilor teatrale din secolul al XX-lea. Scrisă în 1939, într-o perioadă tumultoasă din viața lui Bertolt Brecht, marcată de exil și de refugiul din fața persecuțiilor naziste, piesa Omul cel bun din Sîciuan, la fel ca întreaga sa operă dramatică, trebuie citită și orchestrată scenic cu prudență, din pricina deplorabilelor adeziuni marxiste ale dramaturgului german. De notorietate, exprimate fără tușe de echivoc în joncțiunile sale ideologice cu extrema stângă, acestea și-au lăsat amprenta asupra viziunii despre lume și concepției despre teatrul modern, prefigurate de autor în cuprinsul studiilor teoretice. Textul are propria istorie în galeria teatrului românesc contemporan, suscitând interesul regizorilor datorită nesfârșitelor virtualități de reconfigurare a mesajului artistic și a perspectivelor spațiale. Remarcăm în mod deosebit seria de spectacole regizate de Andrei Șerban, începând cu reprezentația din 1968 de la Teatrul Tineretului din Piatra Nemț, continuată apoi cu spectacolul din 1987 de la New York și, recent, cu producția din 2014 de la Teatrul Bulandra din București.
Ceea ce atrage spre subiectul piesei este mesajul ei uman, de o ardentă generozitate, arcuit pe convingerea că omenirea poate fi salvată dacă mai există fie și un singur om bun, pentru că bunătatea e molipsitoare, contagioasă în sensul cel mai luminos al cuvântului, după cum remarcă unul dintre cei trei zei, apariții insolite pe pământ: ,,omenirea poate dăinui dacă se vor găsi destui oameni buni, care să ducă o viață cinstită”. Proiecția utopică pare însă imposibil de transpus în concretețea lumii corupte și corupătoare, care veștejește idealurile și bunele intenții. În tot marasmul de indiferență, ei descoperă binele ascuns în cea mai promiscuă zonă a societății, în sufletul prostituatei Șen De, admirabil interpretată de actrița Diana Fufezan, căreia îi răsplătesc gestul cu asupra de măsură. Epicul teatrului brechtian se deslușește, mai degrabă, drept un artificiu, un pretext construit pe o desfășurare arhicunoscută de elemente culese din naratologie, care includ relațiile de tip cauză-efect. Construcția secvențială punctează cadrele și le întregește prin climaxuri muzicale, cu piese compuse de Ovidiu Iloc, ale cărui motive ne sună oarecum cunoscut de la Cabaretul Dada, spectacol la concepția căruia a colaborat cu Anca Bradu pentru stagiunea de anul trecut a Teatrului ,,Regina Maria” din Oradea. Aceste interludii, fie melodioase, fie sacadate, impresionează datorită interpretării vocale și instrumentale de excepție a actorilor. Contrabasul, acordeonul, talgerele și chitara acustică acompaniază pasajele de frenetică amplitudine muzicală. Din recompensa divină, tânăra își deschide un debit de tutun și devine catalizatorul celor mai contradictorii energii și interese, cărora încearcă, în imensa-i bunătate și candoare, să le găsească o rezolvare. Vorace și mercantilă, umanitatea din jurul său îi epuizează rapid resursele, solicitându-i ajutorul în bani, cazare, mâncare și… tutun. Altruismul se întoarce ca un bumerang asupra fetei, făcându-se deseori auzită replica ,,Ești prea bună, Șen De!”. Un maniheism formal activează dualitatea principiilor ireconciliabile, separând oamenii în buni și răi, fără nuanțe intermediare. Prea des invocat, ca un posibil salvator în fața falimentului iminent, vărul fetei, Șui Ta, își face apariția în carne și oase. Interpretat în travesti tot de Diana Fufezan, el întrupează partea întunecată a ființei, complet separată de cea bună și luminoasă, evocând idealul purității androginice. Glisarea între cele două roluri dezvăluie impresionantele virtuți interpretative ale artistei, dinamica sufletească exprimată cu nerv și simțire în momentele de exaltare (e memorabilă scena în care-l împiedică pe aviator să se sinucidă, preluând asupra ei frânghia), respectiv cu rațiune și cerebralitate în contextele de lucidă înfruntare a dificultăților. Important e, consideră personajul Șen De, ca încrederea în oameni să supraviețuiască în ciuda tuturor ostilităților: ,,Cine și-a pierdut nădejdea în oameni și-a pierdut și bunătatea.”
Vă invit să citiți articolul integral în revista LaPunkt: https://www.lapunkt.ro/2018/04/deconstructie-iluzii-si-metamorfoze/
La firul cărţii 